Aeronava U-2 a lui Gary Powers tocmai fusese dezactivată. Lovit de rachetele sol-aer sovietice, avionul a căzut de la 20.000 de metri la 10.000 înainte ca Powers să se elibereze și să iasă din cabina avariată. Era 1 mai 1960, iar Războiul Rece avea să se intensifice semnificativ.
La grupul de dezvoltare avansată al Lockheed, Skunk Works din Burbank, începuseră deja lucrările la o aeronavă inovatoare pentru a îmbunătăți colectarea de informații, una care ar zbura mai repede decât orice aeronavă înainte sau după aceea, la altitudine mai mare și cu o secțiune transversală radar minimă. Președintele Eisenhower a apreciat profund beneficiile strategice ale recunoașterii aeriene a U-2 în aceste vremuri tensionate ale Războiului Rece. Și acum a venit apelul de la clientul Lockheed de la Casa Albă pentru a construi imposibilul – o aeronavă care nu poate fi doborâtă – și a face asta rapid.
Kelly Johnson, unul dintre cei mai importanți designeri de aeronave ai secolului al XX-lea, și echipa sa din cadrul Skunk Works au mai întâmpinat provocarea de a furniza tehnologii „imposibile” la termene incredibil de scurte, critice din punct de vedere strategic. U-2 a fost doar un exemplu. Grupul era cunoscut pentru simțul său constant al datoriei, creativitatea în fața unei provocări tehnologice și perseverența nesfârșită.
Totuși, acest nou avion era într-o categorie diferită de orice apăruse înainte. „Totul trebuia inventat. Totul”, a afirmat Johnson. Echipajul Skunk Works aveau de realizat cea mai grea sarcină de până acum: să zboare aeronava inovatoare în doar douăzeci de luni.